Klaus Iohannis arunca vina pe CSM pentru cazul Giorgianei Hosu
Klaus Iohannis (sursa: Flickr)

Președintele Klaus Iohannis a susținut o serie de declarații cu prilejul marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”. Președintele a susținut că politicienii care se opun prelungirii stării de alertă fug după voturi: ”în fața unei boli ești precaut sau prost”. Ulterior acesta a revenit asupra declarațiilor, cerându-și scuze. 

Președintele a declarat că nu s-a terminat epidemia, având în vedere că sunt încă raportate peste 200 de cazuri pe zi.

Președintele susține că nu își dorește ca starea de alertă să se prelungească așa cum este acum, el dorind o variantă mai simplă, mai suplă. El dorește ca unele măsuri să rămână obligatorii: portul măștii în interior, distanțarea, măsurile de igienă.

Iohannis face apel la parlamentari, spune el, să înțeleagă că „nu putem să ne târguim pe voturi, aici e vorba de sănătatea oamenilor”.

Președintele a încheiat prima serie de declarații într-un stil acid: „În fața unei boli ori ești precaut, ori ești prost. Una din două.”

Mai apoi, după declarațiile publice de la Universitatea din București, acesta a ținut să revină asupra declarațiilor: „Vreau să mă refer la o afirmație pe care am făcut-o și unii au scos-o din context. Dacă cineva s-a simțit lezat, îmi cer scuze public. Nu m-am referit la persoane care sunt sau pacienți sau care au fost afectați de boală”.

Președintele a încheiat prin a spune că a vrut să atragă atenția asupra manipulării.