Epidemiologul Molnar Geza este de părere că numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată țara iar în acest moment România trece printr-o “revenire” a primului val de îmbolnăviri, care va trece în maxim două săptămâni, declarația fiind făcută la postul Digi 24.

Acesta consideră că izolarea este un act medical iar carantina unul administrativ. Totodată, Molnar Geza nu consideră că starea de urgență se mai impune să fie folosită în acest moment.

„Suntem la o redeșteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de față, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creștere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creștere de 38% și indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuție, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecție, pentru că aici nu există niciun tratament specific”, a declarat epidemiologul.

Epidemiologul spune că instituirea stării de urgență nu va scădea numărul de cazuri.

„Posibilitatea reintroducerii stării de urgență nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluției cazuisticii și înregistrării cazuisticii. Măsurile administrative sunt necesare pentru a exista pârghiile de acțiune. În cazul în care suntem mai precauți și mai preventivi în comportamentul individual și de grup, se estompează și urmează scăderea inevitabilă ca orice viroză respiratorie”, a afirmat specialistul.