Nelu Tătaru: la o masă vor putea sta șase persoane, restaurantele hotelurilor vor fi deschise indiferent de numărul de infectări (sursă foto: Pexels)

Nelu Tătatru,  Ministrul Sănătății, a declarat că în urma unor discuții purtate cu reprezentanții HoReCa s-a decis că la mesele restaurantelor vor putea sta până la șase persoane, chiar dacă acestea se află în interior, transmite Agerpres.

Creșterea numărului de persoane care pot sta la o singură masă nu anulează necesitatea distanțării, care trebuie în continuare respectată. Drept urmare, doar jumătate dintre mesele unui local pot fi ocupate.

În plus, ministrul a declarat că turiștii cazați în hoteluri vor putea lua masa în restaurantele acestora aflate în interior, chiar dacă se află în zone în care rata de infectare de 1,5 la mie este depășită.

„Discuţiile cu HoReCa au fost stabilite: o masă da, o masă nu, pentru a nu avea probleme cu distanţarea dintre mese, am discutat şi creşterea numărului de persoane la masă de la patru la şase, dar păstrând aceeaşi distanţă, precum şi faptul că unităţile hoteliere pot primi în interior pentru o masă toţi cei cazaţi în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel”, a declarat Nelu Tătaru.

În momentul de față, printre localitățile în care incidența cazurilor COVID-19 este de peste 3 la mia de locuitori se numără localități din județe cu multe destinații turistice, precum Bihor, Prahova, Brașov, Iași și municipiul București.