Coronavirus: numărul infectărilor din India a depășit 5 milioane de persoane (sursă foto: Store Norske Leksikon)

Două milioane de morţi de COVID-19, dublul celor care şi-au pierdut viaţa până în prezent din cauza maladiei, este o cifră „foarte probabilă” dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, a avertizat vineri un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează AFP.

„Dacă nu facem tot ce este posibil, numărul despre care vorbiţi (2 milioane – n.r.) nu este numai de luat în calcul, dar din nefericire foarte probabil”, a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă al OMS, Michael Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Dacă nu continuăm să facem mai mult, să evoluăm, în natura, scara şi intensitatea cooperării noastre, atunci da, vom avea în faţă acest număr sau din nefericire unul chiar mai ridicat. Timpul acţiunii este acum”, a adăugat Ryan, potrivit Agerpres.

Evaluarea vine în timp ce numărul total al deceselor la nouă luni de la descoperirea virusului în China se apropie de pragul de 1 milion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău