Alte patru regiuni din Spania intră în „zona galbenă” / Izolare obligatorie pentru toți românii care vin dinspre acestea (sursă foto: Pikist)

Alte patru regiuni din Spania au fost incluse pe lista „zonelor galbene”, fiind necesar ca toți cei care vin dinspre acestea să rămână în izolare pentru 14 zile, conform Digi24.

Cele patru regiuni nou intrat pe listă sunt Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León și La Rioja. Acestea se adaugă celorlalte șase regiuni spaniole incluse pe lista „zonelor galbene”.

Astfel, cele 10 regiuni pentru care este insituită măsura carantinării obligatorii pentru 14 zile sunt: Aragon, Cataluna, Navarra, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Tara Bascilor, Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León, La Rioja.

Izolarea se poate face la domiciliu, la o locație declarată la întoarcere sau în mod instituționalizat, într-un spațiu pus la dispoziție de autorități.