Meci din Liga 1, Craiova-Botoșani (sursa: Youtube)

Medicul echipei FC Botoșani, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În aceste condiții, oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au decis ca meciul de vineri, primul de la reluarea Ligii 1, Universitatea Craiova – FC Botoșani, va fi amânat.

Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat joi seară, pentru AGgerpres, că medicul nu a avut contact cu echipa, iar din acest motiv îşi doreşte ca ancheta epidemiologică efectuată de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj să permită disputarea partidei în cursul zilei de luni.

„Este un ghinion fantastic. Noi am stat izolaţi ca nişte şobolani timp de o lună de zile. Doctorul a fost găsit pozitiv. El a venit cu o altă maşină, nu a avut contact cu echipa. Din câte înţeleg, 100% nu se joacă mâine meciul. Se aşteaptă rezultatul anchetei şi s-ar putea ca să se reprogrameze luni meciul. (…) Doar dacă sunt rău-voitori şi vor să îşi bată joc de noi. Clubul nu a fost în contact cu acest pozitiv. Nu a fost. (…) E ca un blestem dat peste noi, în condiţiile în care am aşteptat atât să jucăm, ne-am pregătit şi am îndeplinit toate măsurile astea. Sunt tot felul de restricţii şi de privaţiuni”, a afirmat Iftime.

Este al doilea meci din Liga 1 care se va amâna, după Dinamo-Chindia. În acest caz, un magazioner care lucrează la clubul FC Dinamo a fost depistat cu coronavirus, iar până ancheta epidemiologică nu se va încheia, meciurile echipei vor fi suspendate.