Prezenta la vot ora 18
Buletine de vot (sursa foto: / Youtube)

La alegerile parlamentare de pe 6 decembrie fiecare secție de votare va trebui să fie dotată cu flacoane cu soluție dezinfectantă iar toate persoanele prezente în secția de votare vor trebui să poarte mască de protecție, potrivit unei decizii adoptate joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care stabilește regulile sanitare ce vor trebuie respectate la scrutin pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

La intrarea în secția de vot se va lua temperatura fiecărei persoane iar alegătorii vor fi îndrumați către „localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia”. În plus, în secțiile de vot nu vor fi mai mult de 5 alegători, iar aceștia vor păstra distanța de minim un metru între ei.

Hotărârea CNSU referitoare la scrutinul din 6 decembrie:

Pe perioada procesului electoral (în cadrul secțiilor de votare și nu numai), se
vor adopta/întreprinde următoarele măsuri și acțiuni, în condițiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu avizul
Autorității Electorale Permanente, pentru secțiile de votare din țară și în condițiile
stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor externe,
cu avizul Autorității Electorale Permanente pentru secțiile de votare din străinătate,
astfel:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către
participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor
de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii
acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de
votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru
remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la
vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de
circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de
votare şi în localul de vot;

b)asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la
procesul electoral;

c) dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor
participanţilor la procesul electoral;
d)dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6
alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 754/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice
necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera
Deputaţilor din anul 2020, cu modificările și completările ulterioare;

e) afişarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecţie
individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în
localul de vot;

f) stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de
intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea
corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

g) marcarea prin grija primarilor a locurilor de staţionare în sediul secţiei de
votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de
minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;

h)amplasarea prin grija primarilor, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot,
a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate
corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile
folosite;

i) asigurarea prin grija primarilor a personalului tehnic care va măsura
temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare
şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul
secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul
acestuia;

j) asigurarea prin grija primarilor a termometrelor noncontact şi de către
Ministerul Afacerilor Interne a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a
materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare, potrivit reglementărilor în
vigoare;

k)preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia,
după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi
timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;

l) accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează
să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea
de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile
la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea;

m) alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de
identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de
prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de
calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin
aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile;

n)în vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii
biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru
scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul
de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare,
alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura;

o)alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul
biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi
va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau
banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al
secţiei de votare să nu fie necesară;

p)se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în
timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a
ştampilei cu menţiunea „VOTAT“. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu
menţiunea „VOTAT“ şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor
fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu
membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia
acestora;

q)după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi
sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul
autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau
documentul de identitate;

r) în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID,
la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi
arestare preventivă;

s) echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea
dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la lit. r);

t) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care
însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau
dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;

u)membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care
însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza
toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă
de alegător;

v) alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane
prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile
înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“, îşi va
înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca
acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori
este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei
care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau
prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool;

w) în cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi
asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru
membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc
urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de
echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor
fi introduse într-un sac dedicat;

x) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator
şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării
voturilor şi vor menţine o distanţă de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane;

y)numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de
vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.