unitate, covid
Unitate COVID (sursă foto: Wikimedia Commons)

Un nou document publicat miercuri seara în Monitorul Oficial schimbă procedurile prin care pacienții COVID sunt preluați de spitale. Există și precizări importante în privința pacienților asimptomatici.

Ordinul ministrului sănătății se axează pe modalitatea de aplicare a măsurilor anti-COVID de către Direcțiile de Sănătate Publică, de către Institutul Național de Sănătate Publică, spitale, serviciile de ambulanță și medicii de familie.

Vindecarea asimptomaticilor, stabilită de medicii de familie

Pacienții asimptomatici care nu prezintă simptome pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de cum decide medicul.

Cei izolați la domiciliu timp de 14 zile, vor comunica telefonic zilnic cu medicul de familie.  Dacă nu mai există simptome, ei vor fi declarați vindecați de medicul de familie.

Medicul trimite la DSP o scrisoare medicală, iar DSP face în maxim 24 ore introducerea vindecatului în sistem. 

În cazul acestor asimptomatici, nu va mai fi necesară retestarea după cele 14 zile de izolare. 

Ce face pacientul cu simptome COVID

Un pacient care prezintă simptome de infecție respiratorie acută rămâne acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor.

Pacienții care au simptomatologie de COVID și pe care medicii o pot vedea la o tomografie computerizată sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și vor repeta testul la 48 de ore.

Urgențele medicale la pacienții COVID

În cazul pacienților aflați în unități medicale care nu sunt suport COVID și pozitivați în timpul internării, vor fi, de acum, mai întâi operați și stabilizați și abia după transferați într-o unitate spitalicească suport COVID.

Reguli de igienă pentru cei izolați și carantinați acasă

Pentru prima oară sunt specificate în detaliu reguli de igienă pentru persoanele care se află în carantină și izolare.

Băile și toaletele trebuie dezinfectate cel puțin o dată pe zi cu substanțe pe bază de clor, iar hainele, lenjeria de pat și prosoapele de baie trebuie spălate la 60-90 de grade.