Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Nelu Tătaru (sursa: Youtube)

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, marți, că „suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoașă”, el precizând că, în prezent, în România, „avem un număr crescut de cazuri și rămâne să le putem gestiona”.

„Suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoașă. Acum trei săptămâni, trei săptămâni jumătate, eram pe transmitere 0,6-0,7, acum suntem pe transmitere comunitară de 1,4. Avem un număr crescut de cazuri, rămâne să le putem gestiona. Așteptăm trecerea și aprobarea în Parlament a acestei legi, cu amendamente sau nu, să putem reveni la momentul internării, în gestionarea cazului de către un medic curant, precum și conduita izolării la domiciliu după externare.”, a mai spus Nelu Tătaru, la Antena 3.

Conform sursei citate, nu există o suprasolicitare pe secțiile de terapie intensivă.

„Noi analizăm fiecare localitate, nu doar Bucureștiul,fiecare caz în parte, și în mod deosebit cazurile severe, cele din terapie intensivă, precum și cele care aglomerază în acest moment unitățile de primiri urgențe. Dacă ne uităm, 31 de decese în ultimele 24 de ore, 35 cel mai mare număre se înregistra pe 8 mai. Urmărim, evaluăm, nu avem o suprasolicitare în terapie intensivă chiar dacă avem 237 de cazuri în terapiile intensive”, a mai spus ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru a adăugat că „rămânem pe aceeași creștere accentuată într-un context de transmitere comunitară accentuată”, potrivit Mediafax.