Testarea la nivel național ce are scopul de a identifica gradul de imunizare al populației din România va începe în luna iulie. Oamenii care vor participa vor fi selectați aleatoriu, din fiecare regiune a țării, pe nouă categorii de vârstă din rândul persoanelor care se vor prezenta pentru diverse alte analize sau controale de sănătate la clinici, spitale, ambulatorii. Testarea se va face doar cu consimțământul persoanelor, a explicat Alexandru Rafila luni, la Digi24.

Testarea națională făcută de Ministerul Sănătății în colaborare cu INSP constituie un studiu de seroprevalență, cu scopul de a stabili în ce măsură populația țării este imunizată, având anticorpi de COVID-19. Studiul poate fi foarte util în cazul unui al doilea val de îmbolnăviri.

Pentru ca studiul să fie relevant din punct de vedere statistic, eșantionul mediu va fi de 700 de persoane din fiecare județ, din nouă grupe de vârstă, stabilite din 10 în 10 ani. Oamenilor care merg în centre medicale pentru efectuarea unor analize li se va prezenta un chestionar și li se va cere consimțământul pentru a fi testați, nefiind niciodată chemați în unități medicale special pentru testul de seroprevalență.

Rezultatul se va obține în mai mult timp decât în cazul testelor rapide, cu precizie discutabilă. După ce vor fi colectate, probele vor primi un cod de bare și probabil se vor congela, vor fi transportate la București, la Institutul Național de Sănătate publică, unde serul respectiv va fi testat  pe platforme automatizate de mare capacitate și cu cele mai bune kituri disponibile la momentul de față. Precizia testelor pentru studiul de seroprevalență este  foarte mare, până la 99%.