vaccin
Vaccin (sursa foto: Store medisinske leksikon)

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la un acord preliminar pentru a obţine 200 de milioane de doze dintr-un viitor vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de alianţa germano-americană BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona încă 100 de milioane de doze dacă vaccinul se va dovedi sigur şi eficient contra COVID-19; este a şasea înţelegere de acest fel încheiată de Uniunea Europeană, relatează AFP.

Potenţialul contract ar oferi posibilitatea ca toate statele membre să cumpere vaccinul.

„Discuţiile finalizate cu BioNTech-Pfizer marchează un nou pas important în eforturile noastre de a construi un portofoliu solid şi diversificat de potenţiale vaccinuri”, a precizat comisarul european al Sănătăţii, Stella Kyriakides, conform unui comunicat al CE. „Acesta a fost obiectivul Strategiei UE privind vaccinul şi îl îndeplinim. Suntem optimişti că printre aceste potenţiale vaccinuri va exista unul sigur şi eficient împotriva COVID-19 care să ne ajute să învingem pandemia”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat la sfârșitul lunii august semnarea, în numele statelor membre ale UE, a unui contract cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca, pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 aflat în prezent în fază experimentală, a anunţat executivul comunitar, relatează Reuters şi EFE.

Vaccinul experimental dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford se află în prezent în faza a II-a din trei a testelor clinice, după ce a dat rezultate ”promiţătoare” în prima fază a testelor.
Comisia Europeană a mai încheiat pre-acorduri de achiziţie a unor vaccinuri împotriva COVID-19 cu companiile farmaceutice Sanofi, Johnson&Johnson, Curevac şi Moderna.