Marea Britanie, prima tara, AstraZeneca, Vaccin
Vaccin / sursa: pixinio

La o lună de la debutul campaniei de vaccinare în masă în Israel, rezultatele iniţiale ale unui studiu relevă că vaccinul reduce în mod semnificativ numărul de noi infecţii, relatează luni DPA.

La doar două săptămâni după prima doză de vaccin fabricat de companiile farmaceutice BioNtech şi Pfizer, numărul testelor pentru depistarea coronavirusului cu rezultate pozitive la persoanele cu vârste peste 60 de ani a fost semnificativ mai mic, conform unui studiu realizat de furnizorul de servicii medicale Clalit.

Studiul a comparat un grup de aproximativ 200.000 de persoane vaccinate cu vârste de peste 60 de ani cu un grup nevaccinat, de aceeaşi dimensiune şi vârstă, a explicat consilierul sanitar principal profesor Ran Balicer. ”Aceasta este cea mai interesantă grupă de vârstă în ceea ce priveşte eficacitatea vaccinului”, a spus el.

Balicer a declarat pentru DPA că nu au fost iniţiate testări speciale, grupurile fiind ”observate în viaţa reală”, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău