În 1988, redacţia revistei „Zborlu a Nostru” (Freiburg, Germania), avându-l ca fondator pe Vasile Barba, deschidea unor dezbateri pentru stabilirea zilei naţionale a aromânilor, propunând ziua de 21 sau 22 mai ca variantă a acestei sărbători. Motivarea consta în faptul că la 9 mai 1905 (22 mai, după stilul nou) a fost pentru prima oară recunoscută oficial comunitatea aromânilor ca naţiune aparte în cadrul Imperiului Otoman. La presiunile Regatului României, care începea atunci să se impună ca o forță în sud-estul Europei, sultanul Abdul Hamid a publicat oficial, în 10 mai 1905 (23 mai după stilul nou), iradeaua (decretul) în favoarea aromânilor din Balcani, act prin care aceștia erau recunoscuți drept comunitate distinctă, fiindu-le garantate drepturile naționale în școli, administrație și biserică. România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta în lipsa recunoașterii acestor drepturi aromânilor.

Iradeaua a supărat însă Grecia, dominată de un spirit ultranaționalist, care nu dorea ca aromânii să aibă drepturi naționale. Din acest moment încep ample persecuții ale grecilor împotriva armânilor, mulți fruntași ai acestora căzând victime masacrelor comise de antarții greci. De altfel, între 1905 și 1911 relațiile diplomatice dintre România și Grecia aveau să fie rupte, după ce suferiseră o deteriorare și între 1892 și 1896, din cauza interpretării diferite date testamentului aromânului Evanghelie Zappa, mort în România în 1865. România îl considera român, iar Grecia îl considera grec.

La 21 mai 1989 organizaţia „Fraţii Manaki” din Bitolia, împreună cu câţiva membri ai societăţii „Pitu Guli” din Skopje , au sărbătorit pentru prima dată, Ziua Naţională a aromânilor, manifestarea desfășurându-se în cimitirul armânesc din Bitolia, acolo unde sunt înmormântați doi mari oameni de cultură ai comunității, Apostol Mărgărit şi Constantin Belimace.

În decembrie 1990, ia ființă „Liga Aromânilor din Macedonia”, adoptându-se rezoluţii, printre care și sărbătorirea Zilei Naţionale a aromânilor pe data de 23 mai, când Iradeaua a fost publicată şi când ministrul otoman al justiţiei şi cultelor a făcut cunoscut documentul Patriarhului ecumenic de la Constantinopol. Astfel, ziua de 23 mai s-a impus ca zi a aromânilor de pretutindeni, iar aromânii din Europa Occidentală, Australia, SUA au început să celebreze această zi.

În Romania, această zi s-a sărbătorit prima dată în anul 1998, într-un cadru restrâns, la manifestările legate de înfiinţarea şcolii armânești de la biserica „Sfinţii Apostoli” din București. În anii ce au urmat, Societatea Culturală Armână a sărbătorit evenimentul anual, la Constanța sau la București, până în 2006, după care organizarea a fost preluată de Comunitatea Aromână.

Aromânii, numiți în România și macedoromâni, armâni, macedoneni latini, macedono-vlahi sau, mai popular, machedoni, reprezintă o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. În Grecia, în mediul academic sunt considerați în ciuda evidențelor științifice, ca fiind greci antici latinizați și deci parte a poporului elin. Numărul lor este greu de estimat, din cauza căsătoriilor mixte și asimilării lingvistice a multora dintre ei. Estimările variază între 100.000 și 250.000. Există controverse cu privire la originea lor, dar specialiștii sunt de acord că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni, ca urmare a amestecului cultural dintre fondul autohton trac și cel latin.

În ultimii ani s-a conturat tot mai mult o dispută care i-a împărțit pe armânii din România în două tabere antagonice. Unii consideră că aromânii sunt pur și simplu români sud-dunăreni, vorbind un dialect al limbii române, în timp ce ceilalți, deveniți tot mai numeroși, optează pentru definirea lor ca o comunitate etno-culturală distinctă. Primii sunt grupați în jurul istoricei Societăți de Cultură Macedo-Române. Ei recunosc ziua de 10 mai ca zi a aromânilor, conform calendarului vechi. Ceilalți, care cer recunoașterea drept comunitate etno-culturală, consideră că acest statut este singura șansă pentru obținerea, în cadrul Uniunii Europene, a unui statut care să le asigure, instituțional, salvarea în ultimul moment de la asimilarea etnică a armânilor din Grecia, Bulgaria și alte țări balcanice, unde sunt supuși unui agresiv proces de pierdere a identității culturale.

În prezent, armânii sunt recunoscuți oficial ca minoritate în Republica Macedonia. Ziua de 23 mai este sărbătorită ca ziua națională a aromânilor și meglenoromânilor cetățeni ai Macedoniei. Alții se întâlnesc în fiecare an în ziua de 15 august la Samarina (Grecia), dar există și alte festivaluri, întâlniri și comemorări. Simbolul în care o parte din Comunitatea Aromână din România se recunoaște este «Soarele de la Vergina».