Peste calendarul creștin-ortodox, respectat și astăzi în toate comunitățile tradiționale de pe cuprinsul României, în satele românești se suprapunea un alt calendar popular, mult mai vechi, ale cărui rădăcini se pierdeau în negura miilor de ani. Este vorba de calendarul arhaic, păstrat pe cale orală de țăranii din această parte a Europei, calendar care își află originile în credințele unei religii uranice precreștine, împărtășită de strămoșii noștri. Creștinismul s-a suprapus practic acestor credințe, nereușind niciodată să le șteargă întru totul amintirea. Ele au dăinuit prin practici magico-religioase, prin ritualuri și prin acest calendar arhaic peste ale cărui divinități Biserica a instituit venerarea unor sfinți creștini. Dimensiunea identitară a poporului român nu poate fi deplină fără cunoașterea acestui fabulos fond mitico-folcloric, pierdut în ultimele decenii pe fondul părăsirii modului de viață tradițional și schimbării accelerate a satelor românești.

La o săptămână după Rusalii, începe un ciclu de șapte zile numite Zilele mânioase sau Săptămâna mânioasă. Anul acesta ele se desfășoară între 14 și 20 iunie. Este o săptămână în care fiecare zi poartă un nume respectat și foarte temut în comunitățile rurale de odinioară. Nimeni nu își permitea să nesocotească aceste zile și să nu le țină obiceiurile. Fiecare zi aduce restricții și treamă de patronii demoniaci sau ceasurile rele.

“Lunea Încurcată”, de exemplu, dacă nu este ținută, încurcă mațele animalelor din gospodărie, omorându-le pe loc, încrucișeaza cărările oamenilor cu cele ale duhurilor văzduhului, încurcă treburile și planurile gospodarilor.

În “Marțea Morților”, numită și “Marțea Trăznetului” se spune că sufletele celor plecați se aciuează lângă pragul ușii. De aceea, înainte de a merge la camp, femeile mătură cu grijă casa și aștern după ușă o panză albă, pe care să se poată odihni sufletul mortului.

“Miercurea Strâmbă” este sub smenul unei divinități demoniace, vinovată de toate ceasurile rele. Țăranii o țineau de mai multe ori pe an, ea având puterea de a strâmba oamenii și lemnele din pădure. De aceea, oamenii o alintă spunându-i Frumoasa, pentru a o îmbuna. Cei care ar nesocoti ziua ar fi pociți de această divinitate: femeile tinere nu lucrează ca sa nu nască prunci strâmbi, iar bătrânii se tem să nu le strâmbe oasele.

Etnograful Theodor Speranția nota în 1907 un leacă pentru cei strâmbați de Miercurea Strâmbă: “Cui i se strambă gura, pentru ca să-i vie la loc, trebuie sa procedeze astfel: să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau și se duc cu femeia la un pârâu din apropiere. Totdeauna iau cu ele și un război, pe care îl așaza pe pârâu. Pe cea cu gura strambă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război și zice de trei ori vorbele: I înainte, i indărăt, gura cutarei femei să vină la loc. După fiecare zicere trage cu spata. Dupa ce fiecare a zis vorbele de mai sus de câte trei ori, fărâmă războiul și pleacă acasa, unde încetul cu încetul gura bolnavei vine la loc”.

“Joia Manioasa” sau “Joia Verde” înverzește fețele celor care nu o respectă, aduce mană și grindină, și predispune la amețeli, lovituri, căzături etc.. De aceea, țăranii o cinsteau cu sfințenie. Nu se spălau rufe, nu se lucra la câmp pentru a nu fi distruse culturile de grindină,

Despre Vinerea acestei săptămâni, Simeon Mangiuca consemna în 1882 următoarele tradiții:  “Vinerea a doua după Rusalii se ține de tunete, grindină și vifore; se serbează cu nelucrare”.