Secvență din filmul „Maria, Regina României” (sursă foto: YouTube)

Filmul „Maria, Regina României” va fi proiectat la Roma, în cadrul unui eveniment organizată de Ambasada României în Italia, transmite Agerpres.

Proiecția va avea loc la Casa del Cinema, la teatrul în are liber „Ettore Scola” din Roma, cu intrare liberă în limita locurilor disponibile. Filmul este jucat în limba româna și subtitrat în limba italiană.

Filmul „Maria, Regina României” pornește de la fapte reale din viața uneia dintre cele mai importante femei din istoria României. Acțiunea se petrece în contextul sfârșirii Primului Război Mondial, care lasă România într-o situație incertă, pradă penuriei și deznădejdii. Regina a jucat un rol important în Conferința de Pace de la Paris, la care se dă o nouă „luptă”: convingerea celor mai puternici lideri ai lumii să încuvințeze și să sprijine formarea României Mari.

Filmul a fost lansat în anul 2019 și este regizate de Alexis Sweet Cahill.

Evenimentul face parte din programul de vară „Caleidoscopio” care se desfăşoară în perioada 6 iulie – 14 septembrie 2020 la Casa del Cinema. Programul este organizat de Ambasada României în Italia, Accademia di Romania-Roma, alături de asociația ProEvent.