Gogu Puiu
Gogu Puiu

Rămas în baladele armânilor, care îi cinstesc memoria cu admirație deosebită, Gogu Puiu a luptat până la ultima suflare pentru alungarea comuniştilor din ţară. La 18 iulie 1949, liderul rezistenței armate anticomuniste din Dobrogea cădea într-o luptă inegală cu trupele Securității, lăsând în urma lui vălul de mister care l-a însoțit permanent după revenirea la în țară.

Gogu Puiu
Gogu Puiu

În iunie 1947, când deja Cortina de Fier era de-acum oficializată, iar Europa împărțită în vestul liber și răsăritul sovietizat, pe la granița de apus a României ocupate se întorcea clandestin, împreună cu un alt camarad, Gogu Puiu, aromân din spița fârșeroților, născut pe teritoriul actualei Grecii, la Gramaticova, și colonizat în Dobrogea împreună cu familia sa, în anii 1920. Fugit din calea persecuțiilor declanșate de regimul antonescian împotriva legionarilor, el va ajunge în occident, unde va fi recrutat de serviciile secrete franceze și americane, după 1945. El va accepta să se întoarcă în țara sa ocupată de sovietici, pentru a se împotrivi regimului criminal și ilegitim instaurat de aceștia. Capturat de Siguranța comunistă, el va fi condamnat la un an de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei. Ieșit din închisoare, se reîntoarce în Dobrogea, unde frații Nicolae și Dumitru Fudulea organizaseră deja o rețea impresionantă de nuclee de rezistenţă anticomunistă, bazate preponderent pe elementul aromân. Alături de frații Fudulea, Nicolae Ciolacu și alții, Gogu Puiu a fost unul din liderii incontestabili ai acestei impresionante mișcări de rezistență, în care au fost implicați mii de oameni, în ciuda unui relief aproape plat și lipsit de vegetație, impropriu unor activități de gherilă atât de extinse.

În dimineața de 18 iulie 1949, Gogu Puiu și iubita sa, Olimpia Puiu, abia căsătoriți, se aflau în localitatea Cobadin, în casa camaradului lor Ion Adam. Aici avusese loc deunăzi o amplă ședință a căpeteniilor nucleelor de rezistență din întreaga regiune, și tot aici cei doi tineri fuseseră cununați în secret de un preot. Gogu Puiu urma să plece în Munții Făgărașului, pentru a lua legătura cu partizanii de acolo. Dar înainte de asta, avea de îndeplinit o îndatorire morală. Olimpia era însărcinată în luna a patra, iar Gogu era un om religios, fiind și fiu de preot. El nu concepea ca relația lor să nu fie binecuvântată prin taina cununiei. Aceasta urma să se săvârșească în locuința lui Adam, la Cobadin, dar Gogu ținea ca la ceremonie să participe și rudele sale. De aceea a încălcat o regulă a conspirativității, rămânând mai mult de 24 de ore la o gazdă. Sora sa însă era așteptată zadarnic. Fusese deja arestată de Securitatea, ca și celelalte rude ale tinerilor miri.

În acea dimineață, locuința din Cobadin avea să fie încercuită de trupe ale Securității și Miliției, care l-au somat pe tânărul partizan să se predea. Acesta și-a sărutat soția, lăsându-i o ultimă dorință privitoare la copil: „De va fi băiat să-l numești Hristu, iar de va fi fată, să se cheme Zoe…” După care a sărit pe fereastră, deschizând focul împotriva atacatorilor. În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu a reușit să străbată o distanță considerabilă, până când şi-a epuizat toată muniţia și a fost rănit la un picior. A fost momentul în care a făcut uz de grenada pe care o purta cu el anume pentru această eventualitate: să nu se lase prins de fiara roșie, după cum le spunea apropiaților săi. Realizând că nu va putea ieşi din încercuire, s-a aruncat pe grenadă, pierzându-se într-o jerbă de foc.

Securiştii aveau să mintă în raportul lor către superiori, afirmând că ei l-au împuşcat. Din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, cu ocazia lichidării lui Gogu Puiu, se desprinde totuși o altă variantă. „Protejat de configuraţia terenului şi însuşi a imobilului, după ce mai întâi a ieşit din casă numitei Puiu Olimpia, logodnica lui Gogu Puiu, acesta reuşeşte să iasă din casă după ce răneşte grav pe slt. de Securitate Ene Voinea, asupra căruia banditul a tras mai multe focuri de pistol fracturându-i antebraţul mâinii drepte şi ciuruindu-i cu mai multe gloanţe haina. Urmărirea banditului se continuă prin mai multe curţi timp în care a fost rănit uşor la picior ajungând astfel până la curtea numitului Soare Ion, unde i-am eşit în faţă subsemnatul începând un schimb de focuri cu banditul care se afla protejat de fântâna curţii susmenţionate. În timpul schimbului de focuri s-a putut apropia echipa subloc Sarchiz Jan, cu ajutorul căruia am făcut somaţiile pentru a se preda. Banditul Gogu Puiu răspunde şi de această dată cu foc asvârlind o grenadă. În această situaţie am dispus slt. Sarchiz Jan să arunce una grenadă în locul unde se afla banditul Gogu Puiu. Grenada (…) a lovit în plin în regiunea (…) pe banditul Gogu Puiu care astfel a fost răpus“.

Din șura care a ars, Securitatea a recuperat un trup carbonizat, de nerecunoscut. Dar a arătat cadavrul familiei lui Gogu Puiu, bătându-i pe aceștia pentru a declara că-l recunosc. Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, spune că misterul se adânceşte întrucât nu există nicio fotografie cu tatăl ei mort. „La acea vreme, toţi legionarii morţi erau fotografiaţi, şi în dosarele Securităţii apar aceste mărturii. Numai fotografia tatei nu este. Sunt mai multe semne de întrebare. În toate fotografiiile de la CNSAS se arată: aici este casa unde a murit Gogu Puiu, dar nicăieri nu este fotografia lui Gogu Puiu mort. Unii spun că acel foc a fost o diversiune pentru ca el să poată dispărea.“

Tot din dosarele CNSAS reiese că, în 1954, deci după cinci ani de la dispariția luptătorului, Securitatea transmitea adrese prin care cerea arestarea lui Gogu Puiu. În aceeași perioadă, fiica acestuia era interogată de milițieni dacă în casa lor se adăposteșe un bărbat cu armă.

Misterul a fost adâncit de un medic dintr-o localitate vecină, care ar fi declarat după mult timp că, în zilele acelea, ar fi fost vizitat de Gogu Puiu care era rănit și pe care l-a ajutat.

Și profesorul universitar Marian Cojoc, de la Facultatea de Istorie din Constanța, autor al unei ample culegeri de documente dedicate rezistenței anticomuniste din Dobrogea, ridică seruioase îndoieli cu privire la faptul că Gogu Puiu ar fi decedat în acea confruntare armată.

Totuși, dacă va fi reușit să scape cu viață și să fugă din România în Vest, utilizând filierele active multă vreme ale serviciilor secrete americane pe teritoriul României, de ce nu a mai dat nici un semn de viață nici în exil și nici în țară după 1989.

Un alt eveniment avea să o facă pe Zoe Rădulescu să creadă că totul nu a fost o poveste. „Într-o zi, o învăţătoare, Zoe Caporani, mi-a spus că o să mă întâlnesc cu un domn George, care venea din Brazilia şi care îmi va da veşti că tata trăieşte. M-am dus la Autogara Constanţa unde urma să ne întâlnim. Am aşteptat o oră şi jumătate, apoi am plecat. Într-o zi, m-am întâlnit cu învăţătoarea. Când am întrebat-o ce ştie despre omul cu care trebuia să mă întâlnesc, mi-a răspuns: «Nu ştii? L-au găsit mort pe plaj㻓.

Soția sa Olimpia avea să fie arestată a doua zi și condamnată la ani grei de închisoare, dând naștere în detenție unei fetițe – Zoe. Toate rudele lui Gogu și ale Olimpiei Puiu au fost condamnate la închisoare, iar unii dintre aceștia chiar executați sumar de Securitate. Zoe a rămas cu această enigmă a dispariției tatălui său, sperând întotdeauna într-o reîntoarcere a sa ori în găsirea unor informații certe despre soarta sa.

Indiferent ce s-a întâmplat cu adevărat, dacă a murit în luptă ori a reușit să scape din încercuire, în acea zi de 18 iulie 1949, Gogu Puiu a intrat în legendă. Eroismul său va rămâne pentru totdeauna în memoria luptei pentru libertatea și demnitatea poporului român.