Saint-Chapelle Expiatoire (sursă foto: Wikipedia)

Rămășițele unor trupuri ghilotinate au fost descpoerite în pereții Sainte-Chapelle Expiatoire din arondismentul 8 din Paris, transmite RFI. Oasele aparțin celor care au fost executați în timpul Revoluției Franceze.

Deși până acum se credea că cei ghilotinați erau mai apoi duși în catacombele pariziene, descoperirea unei veritabile necropole în zidurile capelei demonstrează contrariul. Argheologii estimează că rămășițele provin din corpurile a aproximativ 500 de persoane. Au fost descoperite patru osuare făcute din cutii de lemn, în care nu se află schelete întregi, ci „pământ amestecat cu bucăți de oase”, afirmă arheologii.

Capela a fost construită de regele Louis XVIII în memoria fratelui său, regele Louis XVI și a Mariei Antoaneta, amândoi ghilotinați în Place de la Concorde în 1793. Până acum, capela era considerată un monument ridicat în memoria familei regale, dar descoperirea oaselo demonstrează cum nu doar regalitatea a fost afectată de revolție, ci și alte sute sau mii de oameni.

Cercetările arheologice ar trebui aprofundate, iar administratorul capelei speră că acestea vor continua în 2021.