protest, prostituate
Protest al unor prostituate (sursa foto: Wikimedia Commons)

Lucrătoarele sexuale din Germania protestează în stradă pentru a solicita suspendarea interdicţiilor impuse din cauza pandemiei. Multe dintre ele sunt din estul Europei, iar una dintre ele este chiar româncă, scrie DW

Elena este din România şi lucrează ca prostituată în Germania. Nu a mai putut lucra în ultimele cinci luni, ceea ce o pune în imposibilitatea de a mai avea grijă de fiica ei. Elena, care lucrează într-un bordel mare din Koln.

Serviciile sexuale sunt legale în Germania, dar au fost interzise în momentul în care autorităţile au restricţionat activităţile civile şi publice pentru a bloca răspândirea noului coronavirus. Ca urmare, Sindicatul German al Furnizorilor de Servicii Sexuale şi Erotice (BeSD) a chemat la proteste lucrătoarele sexuale.

Elena a părăsit România în urmă cu doi ani şi jumătate. Acasă, a lăsat-o pe fiica ei, dar și pe mama ei, grav bolnavă. Pentru ea, Elena vrea să strângă bani.

Personalul din bordel dar şi compania celorlalte fete sunt motivele pentru care Elena apreciază să lucreze la bordel.

Aproape 65% din totalul celor 400.000 de persoane care lucrează în industria sexului în Germania sunt migranţi, potrivit estimărilor Reţelei Europene pentru Promovarea Drepturilor şi Sănătăţii Migranţilor din Industria Sexului (TAMPEP).

Activitatea în domeniul sexual rămâne „o soluţie practică” pentru femeile migrante care nu vorbesc limba din țara-gazdă şi nici nu au niciun fel de pregătire profesională. Deși a existat un ajutor din partea autorităților pentru lucrătoarele sexuale afectate, Elena nu a reușit să depună cerea din cauză că nu știa limba destul de bine.

În aceste condiții, unele lucrătoare sexuale aleg să lucreze ilegal, la domiciliul clienților sau în locuri nesigure. Astfel, crește riscul ca ele să fie abuzate sau lipsite de plată.

Elena nu vrea să lucreze ilegal și susține că este de acord cu purtarea măștii în timpul lucrului. Speră să revină la muncă în septembrie pentru că altfel, va fi nevoită să se mute în altă parte a Germaniei sau în țările vecine.