Florin, Cîțu, ministru, finanțe
Florin Cîțu, Ministrul de Finanțe (sursa: Facebook)

IMM Invest primește 5 miliarde de lei. Comisia Europeană a aprobat creșterea plafonului de la 15 la 20 de miliarde de lei- a precizat ministrul finanțelor, Florin Cîțu în ședința de guvern de astăzi.

„Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde. Cererile sunt în continuare mari”, a spus Cîţu la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului şi i-a spus ministrului de Finanţe că poate să detaşeze de la Fondul de contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză, pentru a se grăbi procedurile.

„Am avut o discuţie cu Fondul de garantare, ei lucrează şi la automatizarea procedurii care cred că este mult mai simplă şi este o soluţie pentru termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a menţionat Cîţu.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

07. 08 – Declaraţii susținute de premierul Ludovic Orban și de membri ai Cabinetului, la începutul şedinţei de Guvern #LudovicOrban #SedintadeGuvern #PalatulVictoria

07. 08 – Declaraţii susținute de premierul Ludovic Orban și de membri ai Cabinetului, la începutul şedinţei de Guvern#LudovicOrban #SedintadeGuvern #PalatulVictoria

Publicată de Guvernul României pe Vineri, 7 august 2020