București, 3 decembrie 2020 – 46% dintre români consideră că diaspora are o contribuție la economia locală mică sau foarte mică, 30% nu știu care este valoarea transferurilor către România, iar 43% subestimează valoarea reală a acestora, potrivit unei cercetări comandate de TransferGo și derulate la începutul lui 2020.

Cu toate acestea, 82% dintre români îi văd pe conaționalii lor plecați peste hotare ca o pierdere pentru țară, iar 60% din populație consideră că românii din diaspora ar trebui să se întoarcă acasă.

TransferGo își propune să sprijine și să promoveze contribuția românilor din diaspora la dezvoltarea economiei locale, precum și la promovarea imaginii țării pe plan extern, lansând cu prilejul Zilei Naționale a României, campania „Valorez pentru România”.

În plus, campania include o petiție online adresată BNR, pentru lansarea unei emisiuni numismatice dedicate diasporei, în 2021, care a fost semnată în doar trei zile, de peste 1000 de români. Petiția poate fi accesată aici: link petiție, iar campania poate fi urmărită pe website-ul campaniei, cât și pe pagina de Facebook TransferGo Romania, unde se vor regăsi poveștile românilor de peste hotare .

“Pentru TransferGo, românii de peste hotare sunt foarte importanți. Și nu doar fiindcă apelează la serviciile noastre pentru a trimite bani, ci și pentru că, vorbind cu ei zi de zi, le înțelegem lupta, dar și dorința de a reveni într-o zi, înapoi acasă. Acasă, acolo unde să le fie apreciată contribuția, iar imaginea lor să fie una pozitivă. Am lansat această campanie cu un singur scop: să îi apropiem pe românii din țară de românii de peste hotare, făcându-le cunoscute poveștile și eforturile. <<Valorez pentru România>> are un sens propriu, datorită celor peste 4 miliarde euro pe care diaspora îi trimite anual în țară, dar și un sens figurat important: fiecare din cei peste 5 milioane de români care au emigrat reprezintă o pierdere pentru țară și ar genera cu siguranță un plus de valoare dacă s-ar întoarce acasă,“ a declarat Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion, TransferGo.

În 2019, Ministrul Românilor de Pretutindeni estima că numărul românilor din diaspora se ridică la 5,6 milioane de români, din totalul de 9,7 milioane de români aflați în afara granițelor țării, diferența fiind dată de comunitățile istorice din țările aflate în vecinătatea României.

Mai mult, potrivit Băncii Mondiale, în 2019, valoarea remitențelor bănești ale diasporei către România a fost de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României, în creștere cu un procent față de anul anterior. De asemenea, conform datelor făcute publice în anii anteriori de către Banca Națională a României, românii din străinătate au trimis acasă aproximativ 3,792 miliarde de euro în 2017, respectiv 3,153 miliarde de euro în 2016.

Potrivit unei analize calitative derulate de companie și partenerii săi, care a luat în considerare 500 articole din media locală, apărute în perioada 2017-2020, aproape un sfert din articolele din ultimii 3 ani reflectă o tentă negativă a percepției opiniei publice asupra imigranților români. Totodată, în 2020 se observă cea mai mare pondere de articole cu expresii denigrante la adresa imigranților români, din ultimii 3 ani (22,4%, peste dublul anului anterior) – o parte din acestea reprezentând într-adevăr preluarea unor citate din spațiul public.