scurgere, informații
Scurgerea de informații FinCEN (sursa foto: ICIJ / Youtube)

Unele dintre cele mai mari bănci ale lumii sunt implicate într-un scandal mondial de înșelătorie și mutare a cel puțin 2 trilioane de dolari. În scurgerea de informații FinCEN, se arată că în înșelătorie sunt implicate cele mai mari bănci din Marea Britanie, cât și cele mai mari bănci din Statele Unite, scrie BBC

Cea mai mare bancă din Marea Britanie a mutat banii prin afacerea sa din SUA în conturile HSBC din Hong Kong în 2013 și 2014. Rolul său în frauda de 80 de milioane de dolari este detaliat într-o scurgere de documente, „rapoarte de activitate suspectă” ale băncilor, care au fost denumite fișierele FinCEN.

Fișierele arată înșelăciunea de investiții, cunoscută sub numele de schema Ponzi, care a început la scurt timp după ce banca a fost amendată cu 1,9 miliarde de dolari în SUA pentru spălarea banilor. Banca a susținut că va lupta împotriva acestor practici…

Avocații investitorilor înșelați spun că banca ar fi trebuit să acționeze mai devreme pentru a închide conturile fraudatorilor.

Scurgerea documentelor include o serie de alte dezvăluiri, cum ar fi sugestia că una dintre cele mai mari bănci din SUA, ar fi putut ajuta un mafiot notoriu să mute mai mult de 1 miliard de dolari.

Ce este FinCEN?

Fișierele FinCEN reprezintă o scurgere de 2.657 de documente, în centrul cărora se află 2.100 de rapoarte de activitate suspectă sau SAR-uri.

SAR-urile nu sunt dovezi ale unor fapte greșite. Băncile trimit autorităților SAR-uri atunci când suspectează că clienții nu ar fi de încredere.

Conform legii, banca trebuie să știe cine sunt clienții lor și nu este suficient să depună SAR-uri și să ia în continuare bani murdari de la clienți. SAR-urile difuzate au fost transmise și Rețelei de executare a criminalității financiare din SUA sau către FinCEN între 2000 și 2017 și acoperă tranzacții în valoare de aproximativ 2 trilioane de dolari.

Scurgerea arată cum au fost spălați bani prin unele dintre cele mai mari bănci din lume și cum infractorii au folosit companii britanice anonime pentru a-și ascunde banii.

SAR-urile au fost trimise site-ului web Buzzfeed și distribuite Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ).

Ce presupunea înșelăciunea și cine a introdus-o?

Înșelăciunea a fost inițiată de cetățeanul chinez Ming Xu. Se știe puțin despre modul în care a ajuns să trăiască în SUA, deși susține că a studiat pentru un masterat în California.

La baza schemei se afla recrutarea de alți investitori. Promisiunea era că toată lumea se va îmbogăți.

Xu, care s-a folosit și de imaginea de pastor creștin, a spus că operează o bancă globală de investiții, care va plăti 100% profit în 100 de zile, dacă intri în înșelăciunea respectivă. În realitate, el conducea schema Ponzi WCM777, adică promisiunea de îmbogățire cu promisiunea ta că aduci alți investitori.

Chinezul punea accentul pe comunitățile sărace și vulnerabile pentru a atrage ”investitorii”.

Autoritățile californiene investigau frauda încă din 2013 și au anunțat rezidenții. Din păcate, abia în 2014, după ce Autoritatea de reglementare financiară americană a depus acuzații, conturile WCM777 de la gigantul britanic HSBC din Hong Kong au fost închise. Până atunci, în conturi nu mai rămăsese mare lucru.

Schema Ponzi

Un sistem Ponzi, denumit după Charles Ponzi, nu generează profituri din banii pe care îi investește. În schimb, investitorilor li se plătește un profit din banii veniți de la alți investitori noi. Practic, vorbim aici se o schemă piramidală unde pentru fiecare om ”de sub tine” adus în înșelăciune, primești mai mulți bani.

Ce a mai aflat FinCEN

Fișierele FinCEN arată, de asemenea, cum banca multinațională JP Morgan a ajutat un bărbat cunoscut ca șeful mafiei ruse să mute mai mult de un miliard de dolari prin sistemul financiar.

Semion Mogilevich a fost acuzat de infracțiuni, inclusiv trafic de arme de foc, trafic de droguri și crimă. El era căutat și de FBI.

Mafiotului nu ar trebui să i se permită să utilizeze sistemul financiar, dar un SAR depus de JP Morgan în 2015 după închiderea contului, dezvăluie modul în care biroul londonez al băncii ar fi putut muta o parte din numerar. Pe o perioadă de cinci ani, JP Morgan a trimis și a primit transferuri bancare în valoare totală de 1,02 miliarde de dolari, a declarat banca.