Faimosul „Cirque du Soleil” din Canada va fi scutit de temporar de angajamentele față de creditori, după ce grupul de artiști a fost puternic afectat de anularea spectacolelor din cauza pandemiei, ajungând chiar la faliment, conform Reuters.

Compania a evoluat de la un simplu grup de actori de stradă la una dintre cele mai faimoase companii de entertainment. În perioada pandemiei, 95% dintre angajați au fost concediați, spectacolele au fost suspendate iar compania a ajuns la faliment.

„Cirque du Soleil” a obținut în instanță un termen de 10 zile în care să semneze un acord cu investitorii săi, prin care aceștia să își asume deficitul și să investească 300 de milioane de dolari pentru a reporni compania. Din aceștia, guvernul Canadei va investi 200 de milioane de dolari.

Dar este puțin probabil ca acordul să fie acceptat în forma sa actuală și de către creditori, fiind posibil ca după noile investiții aceștia să ajungă să dețină 45% din companie.

Anul trecut, compania a avut un profit de 157 de milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău