Premierul Ludovic Orban a anunțat marți, în cadrul unei vizite în județul Teleorman, că fermierii care au suferit pierderi în urma secetei vor primi despăgubiri.

Orban a anunțat că schema de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor a fost aprobată de Comisia Europeană.

„În urma aprobării de către CE a solicitării de ajutor de stat, formulată de Guvernul României, astăzi se va publica OUG prin care Guvernul a alocat sumele necesare pentru plata despăgubirilor către fermierii ale căror suprafețe au fost afectate de secetă. Imediat cu publicarea Ordonanței, orice fermier se poate adresa Ministerului Agriculturii și structurilor acestuia, în termen de 10 zile trebuie să formuleze solicitarea, iar Ministerul Agriculturii trebuie să transmită despăgubirile către fermierii afectați”, a declarat Orban.