sursa: wikipedia

Electrica analizează posibilitatea participării, în consorţiu cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE SA) şi Hidroelectrica, la procedura competitivă organizată de CEZ pentru vânzarea filialelor sale din România, conform unui raport remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

„Electrica doreşte să informeze acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că este în curs de a explora posibilitatea participării sale, în cadrul unui potenţial consorţiu format împreună cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA (SAPE SA) şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, la procedura competitivă organizată de CEZ a.s. pentru vânzarea filialelor sale din România. Electrica va informa în mod prompt acţionarii şi investitorii în legătură cu orice aspecte privind potenţiala participare în cadrul proiectului descris mai sus, ce vor trebui raportate în conformitate cu prevederile legale aplicabile”, se menţionează în raport.

Grupul CEZ în România este reprezentat prin companiile Distribuţie Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO Romania, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.

CEZ a anunţat încă din vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.