Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (sursa: Flickr)

Klaus Iohannis a susținut o scurtă declarație după reuniunea Consiliului European în format videoconferinţă. Temă centrală a fost reprezentată de planul de relansare post-COVID.

Pricipalele lucruri discutate au fost bugetul multianual 2020-2027 și fondul de recuperare economică. Acestea două au fost discutate „la pachet”, din spusele președintelui.

„Este nevoie de multe discuții pentru a pune totul la punct. Nu este toată lumea lămurită auspra situației”, susține Iohannis.

În actualul exercițiu bugetar, României i-au fost alocate 47 milioane de euro. Iohannis susține că se luptă pentru a obținem o sumă mai mare: „Aceasta este ambiția noastră”, a continuat președintele.

„România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge la media țărilor europene, consideră președintele: „Aceasta este ambiția noastră”.

Astfel, banii de la Uniunea Europeană vor susține domeniile: economic, sănătate, transporturi, educație și nu numai.