Comisia Europeană a actualizat ieri, 2 iunie, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, altfel spus lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele internaționale de siguranță.

După actualizarea de ieri, 96 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE:

  • 90 de companii aeriene certificate în 16 state, din cauza unei supravegheri inadecvate a siguranței din partea autorităților aeronautice din aceste state;
  • șase companii aeriene individuale, din cauza deficiențelor grave în materie de siguranță identificate: Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria) și Air Zimbabwe (Zimbabwe).
  • Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran) și Air Koryo (Coreea de Nord).

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat în legătură cu acest subiect: „Scopul Listei UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță este de a servi drept instrument care ajută companiile aeriene și țările incluse în listă să își reevalueze și să își îmbunătățească standardele de zbor. Decizia de a include transportatorii armeni pe această listă a fost luată pe baza avizului unanim al Comitetului pentru siguranța aeriană. Comisia, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, este pregătită să coopereze și să investească în Armenia pentru îmbunătățirea siguranței aviației în această țară.”