Românii sunt așteptați pe Litoral începând cu 1 iunie, anunță Organizația Patronală Mamaia-Constanța, după discuțiile avute zilele trecute cu premierul Orban.

Terasele se vor deschide și ele tot de la 1 iunie, dar situația va fi ușor diferită în cazul restaurantelor.

Acestea se pot redeschide parțial pe interior de la 15 iunie, iar deschiderea deplină se va realiza doar începând cu 1 iulie respectând normele de distanțare socială.

O măsură majoră prevede că statul va suporta 42,5% din salariile angajaților HoReCa în primele 3 luni după redeschidere.

Acesta este planul anunțat de patronatul HoReCa stabilit împreună cu guvernul, dar totul va depinde de modul în care evoluează pandemia de coronavirus.

”E aproape imposibil să stai într-un restaurant cu masca pe faţă. (…) Terasele se deschid pe 1 iunie, încercăm deschiderea restaurantelor, la interior, pe 15 iunie, astfel încât putem spune că din 15 iunie tot turismul e deschis”, a adăugat Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

(I.G.)