Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat că în urma discuțiilor avute cu managementul Grupului Renault din România, nu a tras nicio concluzie conform căreia compania ar urma să reducă numărul angajaților din România, transmite Digi24

Compania a anunțat că la nivel global va reduce costurile fixe cu peste 2 miliarde de euro pe parcursul a trei ani. Printre măsurile anunțate de companie se află suspendarea proiectelor în România și Maroc și ajustarea a 4.600 de posturi în Franța a peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent. Însă Orban a menționat că activitatea producătorului auto în România este foarte profitabilă și că nu există intenții de a o restrânge sau de face concedieri.

Premierul a adăugat că decizia companiei va depinde de evoluția pieței. „Asta este o decizie a managementului companiei, în ceea ce ne priveşte pe noi, ca şi Guvern, avem o colaborare foarte apropiată cu managementul din România al Grupului Dacia-Renault. Practic, Grupul Renault în România are peste 2.000 de ingineri care lucrează în proiectare, are partea de testare, de verificare, care este unică şi care funcţionează în România la Titu, de asemenea, avem partea de producţie care funcţionează la Mioveni. Din toate discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie la nivelul managementului companiei din România privitor la restrângerea vreunor activităţi sau la intenţia de a face concedieri”, a declarat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş.