Ce cuprinde pachetul Mobilitate ce va fi adoptat la nivel UE, puternic contestat de Romania si Bulgaria

Pachetul Mobilitate, care vizează reglementarea transportului rutier la nivelul Pieţei Unice Europene, este un set de reglementări care au fost promovate de Comisia Juncker şi care a generat dispute extrem de puternice în Parlamentul European.

Pachetul are ca obiectiv revizuirea unor reguli privind îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor reglementare concurenței în transportul rutier. Regulile adoptate vor intra în vigoare după ce sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în săptămânile ce urmează.

O parte din măsurile prevăzute în pachet sunt:

  • Companiile vor trebui să-și organizeze programele astfel încât șoferii angajați în transportul transfrontalier de mărfuri să se poată întoarce acasă la intervale regulate (la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcție de calendarul de lucru).
  • Perioada de odihnă obligatorie de la sfârșitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului.
  • Dacă perioada de odihnă nu este petrecută acasă, companiile trebuie să plătească cheltuielile de cazare ale șoferilor.
  • Tahografele vehiculelor vor fi folosite pentru a înregistra trecerea unei frontiere, ajutând astfel la combaterea fraudei.
  • Va exista o „perioadă de așteptare” de patru zile înainte de a putea efectua noi operațiuni de cabotaj în aceeași țară, cu același vehicul (pentru a evita cabotajul sistematic).
  • Întreprinderile de transport rutier de marfă trebuie să poată demonstra că desfășoară o proporție semnificativă din activități în statul membru în care sunt înregistrate.
  • Camioanele trebuie să se întoarcă la centrul operațional al firmei la fiecare opt săptămâni.
  • Vehiculele utilitare ușoare de peste 2,5 tone vor trebui echipate cu tahografe.

Pachetul Mobilitate I a creat o divizare majoră în rândul statelor membre în Consiliul UE, 9 dintre acestea fiind împotriva acordului interinstituțional temporar, subliniază miniștrii. Potrivit acestora, nu a avut loc o evaluare a noilor dispoziții privind impactul asupra mediului și funcționarea pieței unice a UE.

Imposibilitatea practică pentru punerea efectivă în aplicare a reglementărilor va exclude unele țări de pe piața unică a UE și va impune bariere semnificative și probabil insurmontabile față de altele, afirmă ferm miniștrii.