Ludovic Orban, conditii desfasurare mitinguri electorale
Ludovic Orban

În planul de relansare economică propus de Guvern se enumeră principalele măsuri fiscale și programe economice de sprijin adoptate pentru a limita efectele negative provocate de criza determinată de pandemia Covid-19.

Printre acestea se numără credite cu garanții de stat și dobândă subvenționată pentru investiții și capital de lucru cu un plafon de 15 mld. lei prin programul IMM Invest (cca. 40.000 de beneficiari) sau amânarea la plată a ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni pentru persoanele fizice și juridice afectate de criza Covid-19 (cca. 300.000 beneficiari).

Se mai vorbește despre bonificații pentru plata impozitelor pentru companii și persoane fizice, suspendarea obligațiilor fiscale și bugetare pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, reeșalonarea datoriilor bugetare după 31 decembrie 2020, scutirea de unele impozite specifice pentru industriile afectate, suspendarea popririlor și executărilor silite, rambursarea TVA cu control ulterior, plata concediilor medicale restante etc. – Impact: 15 mld. lei.

O altă măsură amintită de Guvern este amânarea la plată a ratelor bancare, chiriilor și utilităților pentru companiile afectate de criza Covid-19 în baza certificatului pentru situații de urgență (cca. 30.000 de beneficiari).