Compania Renault anunță că își va reorganiza activitatea în jurul a patru mărci de automobile, care vor fi regrupate în patru unități de business: Renault, Alpine, Dacia și New Mobility, conform Agerpres.

Restructurarea este făcută pentru a orienta mai bine compania spre consumatori și spre obținerea produsului finit, nu doar spre fabricarea unor componente care ar putea face parte din oricare dintre autoturismele produse, susține Luca de Meo, noul director general al Renault. Acesta se așteaptă ca, astfel reorganizată, activitatea să fie mai simplă și mai eficientă.

Planul de reorganizare nu este deocamdată finalizat, dar odată ce va fi, modificărilor vor fi transmise angajaților prin reprezentanții acestora.

Grupul Renault a preluat compania Dacia în anul 2004 și a relansat-o o dată cu punerea pe piața a modelului Dacia Logan. În România, Renault are patru centre de proeictare/producție/testare și cel mai mare depozit de piese de schimb din lume, la Oarja.