România nu îndeplinește deocamdată niciunul dintre cele patru criterii necesare aderării la zona euro, arată un raport de convergență al Comisiei Europene, conform Digi24.

Raportul de convergență indică progresele făcute de statele membre ale Uniunii Europene care încă nu au aderat la zona euro, deși s-au angajat juridic să o facă. Aceste state sunt Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Aderarea unei țări la zona euro se face în baza unor criterii de convergență cunoscute drept „criteriile de la Maastricht”, menționate în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Criteriile se referă la:

  • stabilitatea prețurilor
  • stabilitatea cursurilor de schimb
  • soliditatea finanţelor publice
  • convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung

Anumite țări cuprinse în raport îndeplinesc o parte din condiții, însă nu pe toate. Niciunul dintre state nu îndeplinește criteriul stabilității cursului de schimb pe termen lung, întrucât acesta presupune participarea timp de cel puțin doi ani la mecanismului cursului de schimb (ERM II). Croația și Suedia îndeplinesc toate criteriile, cu excepția acestuia. România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile mai sus menționate.

Niciunul dintre statele analizate, cu excepția Croației, nu are o legislație națională pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare, acesta fiind un factor suplimentar pe lângă condițiile formale anterior menționate.