Salariu

Băncile din România au soluționat până în prezent un număr de 90% din solicitările depuse de clienți pentru suspendarea obligațiilor lunare de plată din contractele de credit, potrivit unui comunicat al Asociației Române a Băncilor.

În primele 3 luni de la debutul pandemiei de COVID-19 au fost depuse 362.000 de cereri, potrivit Rador.

Din cele aprobate până la data de 15 iunie 2020, peste 60% au fost soluționate, iar aproximativ 40% au fost soluționate în baza măsurilor de sprijin adoptate de bănci începând cu luna martie. 41.000 de solicitări sunt încă nesoluționate și se află în curs de procesare, potrivit sursei citate.