Forumul de la Davos
Forumul de la Davos
Economiștii de la World Economic Forum, care vorbesc încă din 2006 despre iminența apariției unei pandemii devastatoare pentru economie, au lansat un nou raport privind riscurile globale, Global Risk Report 2021,potrivit Economica.net
Într-o conferință de presă online, specialiștii organizației au explicat că lumea se confruntă astăzi cu alte riscuri majore, pe care pandemia de Coronavirus nu a făcut decât să le accentueze. Printre altele, pentru prima dată în ultimii 20 de ani a crescut nivelul sărăciei extreme, ca și numărul oamenilor care sunt amenințați de perspectiva foametei. În opinia unanimă a analiștior și a reprezentanților companiilor multinaționale care au participat la lansare revenirea este imposibilă fără implicarea Statului, inclusiv prin infuzii de bani.
Pe de altă parte, gigantul financiar Allianz a lansat un raport denumit Barometrul de Risc 2021(Allianz Risk Barometer 2021) în care se referă inclusiv la România în particular și la riscurile la care țara noastră se expune. Circul politic și instabilitatea legislativă rămân principalele riscuri independente de pandemie, la noi în țară. (integral pe Economica.net)

Pe termen mediu, între trei și cinci ani, riscurile cel mai frecvent citate sunt cele economice: explozia bulei financiare alimentate de politicile expansioniste ale băncilor centrale, defecțiuni ale infrastructurilor tehnologice mondiale, îngrijorare în ceea ce privește stabilitatea viitoare a prețurilor.

Pe termen lung, partenerii Forumului Economic Mondial se tem de chiar supraviețuirea umanității, o catastrofă care ar putea fi provocată de folosirea armelor de distrugere în masă, de prăbușirea unor state întregi și de reculul biodiversității.

„Costul uman și economic imediat al Covid-19 este sever. El amenință să șteargă mai mulți ani de progres în reducerea sărăciei și să reducă și mai mult coeziunea socială și cooperarea internațională”, arată autorii raportului.

„Global Risks Report” se bazează pe 841 de răspunsuri ale partenerilor Forumului Economic Mondial – director de companii, lideri politici, experți etc – culese între septembrie și octombrie 2020.

În acest an, Forumul de la Davos nu va fi prezent în luxoasa stațiune de schi cu același nume, din cauza pandemiei. Organizatorii prevăd o ediție virtuală între 25 și 29 ianuarie, urmată de o reuniune fizică la Singapore, la sfârșitul lunii mai,potrivit HotNews.ro.

Cine sunt greii Forumului de la Davos

Site-ul economic Quartz a identificat 308 persoane care au fost programate să participe în ultimii opt ani. Printre personalităţile importante se numără Thomas Friedman, editorialistul New York Times, Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, şi preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Eric Cantor apare şi el pe listă, mai întâi ca lider majoritar în Camera Reprezentanţilor SUA şi apoi, în urma înfrângerii electorale, în noul său rol de vicepreşedinte la Moelis & Company.

Au fost programate doar 34 de femei să participe la fiecare din ultimele opt reuniuni anuale ale Forumului economic. Printre care Christine Lagarde, fostul şef al FMI, care este acum preşedinte al Băncii Centrale Europene; Anne Finucane, vicepreşedinta Bank of America, şi Ruth Porat, fostul director al Morgan Stanley şi actual CFO al Alphabet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău