Sursă foto: Pxfuel

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat că de la 1 ianuarie 2021 angajatorii germani din industria cărnii nu vor mai lucra cu subcontractori. Decizia aparține Guvernului german și are scopul de a evita situațiile în care protecția socială asigurată de subcontractori diferă de condițiile oferite de contractorul principal.

Germania a consolidat supravegherea activității din abatoarele sale, prin interzicerea subcontractării care permite angajarea masivă a lucrătorilor detașați din Europa de Est, după o serie de cazuri de coronavirus în aceste unități, potrivit AFP. Mai multe despre situații muncitorilor români bolnavi de coronavirus aici.

„De la 1 ianuarie 2021, sacrificarea și prelucrarea cărnii nu mai pot fi efectuate decât de angajații companiei”, a anunțat miercuri ministrul german al Muncii Hubertus Heil.

„Trebuie să punem capăt iresponsabilității”, a spus Hubertus Heil, vorbind despre necesitatea unei „curățenii” din sector.

Această interdicție va pune capăt unei practici larg răspândite în industria cărnii, constând în utilizarea masivă a forței de muncă din Europa de Est, angajată de companii din aceste țări, apoi folosită în Germania prin „contracte de prestării de servicii”.