Sursă foto: Pixabay

Astăzi încep probele scrise ale Evaluării Naționale pentru toți cei peste 170.000 de elevi înscriși. Conform unui document publicat de Ministerul Educației, accesul elevilor în centrele de examen va fi posibil doar în urma unui triaj epidemiologic mai complex decât cel făcut în alte situații și cu respectarea normelor sanitare.

Triajul epidemiologic va fi făcut de un cadru medical, respectându-se următorii pași:

  1. Se măsoară temperatura cu termometrul non-contact, la umbră.
  2. Dacă temperatura elevului la prima măsurare este mai mare de 37.3 °C, se va aștepta câteva minute până la o nouă măsurare.
  3. În cazul elevilor a căror temperatură este mai mare și la a doua măsurare, procedura se va repeta încă o dată, la interval de câteva minute, timp în care vor fi observate și alte posibile simptome, precum tuse sau strănut. În total, temperatura va fi luată de trei ori.

Dacă un elev este în situația de a nu putea fi primit la examen în baza simptomelor pe care le prezintă, acest lucru va fi consemnat printr-un proces verbal, iar părinții vor fi înștiințați cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială. La etapa specială vor fi așteptați:

  • elevii aflați în izolare/ carantină
  • elevii a căror temperatură corporală a fost mai mare de 37.3°C
  • elevii care din alte motive medicale nu au putut finaliza sau participa la probele din prima sesiune (unui elev care participă la probele din prima sesiune, însă nu le finalizează din motive medicale, îi sunt recunoscute rezultatele la probele susținute în prima etapă)

Calendarul sesiunii speciale este:

  • 22-26 iunie: înscrierea candidaților
  • 29 iunie: Proba scrisă la Limba și literatura română
  • 30 iunie: Probă scrisă la Matematică
  • 1 iulie: Probă scrisă la Limba și literatura maternă
  • 2 iulie: Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor
  • 3 iulie: Soluționare contestațiilor
  • 4 iulie: Afișarea rezultatelor finale, după depunerea contestațiilor