Sursă foto: Pixabay

Mai multe universități din București, Iași și Brașov au decis să renunțe la taxele de admitere, în condițiile în care studenții vor fi acceptați în acest an pe baza unui dosar depus online, fără susținerea examenelor de admitere, transmite Digi24.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Academia de Științe Economice, Politehnica și Universitatea București (cu excepția facultății de Drept) se numără printre universitățile ce organizează admiterea online a candidaților.

Facultățile de medicină din cele 6 centre ale țări, dar și facultățile de Medicină care țin de alte universități, vor organiza însă un examen clasic, deoarece concurența este mare iar departajarea nu s-ar putea face în baza mediilor din liceu sau a notelor obținute la Bacalaureat.

Și admiterea în Academia Tehnică Militară se va face în baza unui examen clasic.

Exista, de asemenea, și facultăți care vor pune în aplicare o formă de admitere mixtă: Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, Universitatea de Muzică sau Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport.