Scoala incepe pe 14 septembrie
Elevi / sursa: Flickr

Peste 170.000 de elevi, absolvenți ai clasei a VIII-a, încep astăzi probele scrise ale Evaluării Naționale. Conform situației centralizate de Ministerul Educației, numărul exact al acestora atinge cifra de 172.532 de elevi care vor susține astăzi prima probă scrisă.

Luni are loc proba scrisă la Limba și literatura Română, urmând ca miercuri să fie susținută proba scrisă la Matematică. Joi va fi organizată proba la Limba și literatura maternă, la care s-au înscris 10.311 de absolvenți.

Probele încep de la ora 09:00 și se vor desfășura în 4.253 centre de examen. Durata totală a probelor scrise este de 2 ore de la primirea subiectului.

Primele rezultate vor fi comunicate pe data de 22 iunie, până la ora 14:00, în același centru de examen în care elevul a susținut probele scrise. Cea de a doua serie de rezultate, obținută după contestații, va fi comunicată pe 27 iunie.

La intrarea în centrele de examen, elevii vor lua parte la un triaj epidemiologic. Elevii care au temperatura corporală mai mare de 37.3, sau sunt aflaţi în izolare/ confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, vor susţine probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie.

În fiecare centru de examen vor fi respectate normele sanitare impuse de situația epidemiologică și vor fi puse la dispoziție măști de protecție, covoare cu substanță dezinfectantă, substanță dezinfectantă pentru mâini. De asemenea, atât suprafețele comune, cât și intrările și ieșirile din sălile de examen vor fi dezinfectate periodic.