World Education Fair (editie anterioara) / worldeducation.ro

Ediția virtuală a târgului educațional World Education Fair (WEF) are loc astăzi, pe platforma online Brazen.

Tinerii români și familile acestora interesați de studii în străinătate pot accesa în platfomă discuții cu reprezentanți ai peste 100 de instituții internaționale de învățământ din următoarele țări: Marea Britanie, Olanda, Italia, Germania, Spania, Austria, Danemarca, Bulgaria și Canada.

“Interesul pentru studii în străinătate se menține ridicat în rândul tinerilor din România și asta am putut vedea la ediția WEF desfășurată fizic în București în urmă cu două săptămâni. Astfel, am decis să avem și o ediție virtuală unde avem participanți de la mai mult de 100 de organizații din întreaga lume. Instituțiile vor prezenta oferte educaționale universitare, liceale și tabere. Accesul se va face online pe baza unei înregistrări prealabile, iar discuțiile pot avea loc în fața calculatorului, pe tabletă sau telefon. În afara discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor prezente, participanții pot accesa informații video și materiale online”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.

Accesul la târgul educațional virtual World Education Fair se face pe linkul: https://app.brazenconnect.com/a/world-education/e/X2Bzn

Reprezentanții universităților vor oferi în cadrul Virtual World Education Fair informații de ultimă oră pentru bursele și sistemele de finanțare a studiilor pentru studenții români, în anul universitar 2021-2022. În platformă se va putea accesa și o masă virtuală dedicată taberelor și liceelor, unde participanții vor avea posibilitatea să vorbească cu experți în domeniu și consultanți educaționali ai IntergralEdu.

Procedura de acces la Virtual World Education Fair online:

  1. Participanții se vor putea loga joi, 8 octombrie, în intervalul orar 14.00-20.00 de pe orice calculator sau device mobil în baza unei înregistrări prealabile.
  2. Din cabinele de discuții listate se vor alege cele de interes, după care se accesa un buton verde pentru a intra într-un chat-box cu reprezentantul unei instituții.
  3. Dacă reprezentantul nu este angajat în altă discuție, atunci i se vor putea adresa întrebări directe prin sistemul de chat. Dacă reprezentantul nu este disponibil, atunci participanții vor fi poziționați în așteptare.
  4. Fiecare discuție cu un reprezentant al unei insituții internaționale de învățământ (universități, tabere, licee) va setată la o durată de 15 minute. În acest timp cei angajați în discuție pot opta și pentru varianta video sau audio.

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine.

Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău