Băncile ar putea fi tăiate în jumătate cu ferăstrăul pentru a asigura distanțarea elevilor (sursă foto: Wikipedia)

Soluții improvizate pentru reînceperea anului școlar: neavând încredere în promisiunea guvernului italian de a dota școlile cu bănci de o singură persoană care să asigure distanțarea socială, autoritățile siciliene au decis să tranșeze problema… cu ferăstrăul.

Principalul responsabil cu amenajarea școlilor pentru noul an școlar a decis că ar fi mult mai eficient dacă băncile de două persoane care se află actualmente în dotarea școlilor ar fi pur și simplu tăiate în doua, conform Edupedu. „Este o soluție extremă pentru a rezolva ceea ce e considerat a fi cel mai mare obstacol de depășit, pe insulă”, a declarat Orizzonte Scuola.

Ministerul italian al Educației intenționează să achiziționeze, prin licitație, 3 milioane de bănci. Acestea ar trebui montate până la mijlocul lunii septembrie, însă autoritățile mai multor regiuni italiene sunt sceptice cu privire la promptitudinea guvernului.

Distanțarea elevilor este cea mai mare problemă cu care se confruntă atât școlile italiene, cât și școlile din întreaga lume. Printre măsurile alternative luate deja în Italia se numără și încheierea unui acord care va permite școlilor să își desfășoare cursurile în biserici.