Tablete promise nu vor ajunge la toti elevii înainte de începerea anului școlar (sursă foto: Pikist)

Tablete promise de Guvern nu vor ajunge la elevi până la începerea anului școlar. Ministrul Educației, Monica Anisie, acuză Oficiului Naţional de Achiziţii Centralizate pentru întârzierea achiziției celor 250.000 de tablete de care copiii fără posibiltăși materiale au nevoie pentru a începe școala, conform Digi24.

Monica Anisie a cerut premierului Orban ca șefa ONAC, Cornela Nagy, să fie demisă din funcție pentru „rezultatul catastrofal” al achiziționării tabletelor. Demersurile au început la data de 7 mai, când Guvernul a hotărât alocarea a 150 de milioane de lei pentru achiziția dispozitivelor.

Însă procesul a stagnat, iar Ministrul consideră că achiziția a fost întârziată de „incompetența oficialilor ONAC”, care deocamdată nici nu au finalizat etapa licitației, nici nu a anunțat ministerul cu privire la etapa în care se află achiziția.

Monica Anisie consideră „inacceptabil rezultatul dezastruos al licitaţiei, după atâtea luni în care toate instituţiile implicate, mai puţin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată la termenele stabilite” și cere demiterea de urgență a președintei ONAC.