vot, moldova
Procesul de votare (sursa foto: Infoprut)

Alexandr Kalinin, cel care a dorit să candideze la funcția de președinte al Republicii Moldova, dar înregistrarea i-a fost respinsă de către Comisia Electorală Centrală, a depus o cerere în instanță prin care solicită anularea înregistrării candidaților: Dorin Chirtoacă, Octavian Țîcu, Andrian Candu, Maia Sandu, Andrei Năstase, Renato Usatîi și Tudor Deliu.

Astfel, în contestația depusă la Curtea de Apel Chișinău se subliniază că autoritatea electorală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului Alexandr Kalinin, pe motiv „că nu au fost respectate prevederile art. 111 din Codul electoral, potrivit căruia desemnarea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova se face începând cu 60 de zile înainte de data alegerilor prezidențiale și terminând cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor”.

În context, Kalinin susține că această încălcare e valabilă și în cazul tuturor celor care au depus actele la CEC pe 1 septembrie, or, de la această dată și până în ziua alegerilor sunt 61 de zile, potrivit InfoPrut

„Totodată, deși procedura de desemnare a candidaților Dorin Chirtoacă, Octavian Țîcu, Andrian Candu, Maia Sandu, Andrei Năstase, Renato Usatîi, Tudor Deliu la funcția de Președinte al Republicii Moldova și constituirea grupelor de inițiativă, la fel, au fost realizate cu încălcarea cerințelor legale stabilite în art. art. 46, 111 din Codul electoral și pct. 4-5 ale Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea CEC nr. 113 din 18 august 2016, și modificat prin hotărârea CEC nr. 4121 din 19 august 2020, pârâtul Comisia Electorală Centrală a adoptat: Hotărârile nr. 4175 din 03.09.2020, nr. 4174 din 03.09.2020, nr.4172 din 03.09.2020, nr. 4171 din 03.09.2020, nr. 4169 din 03.09.2020, nr. 4168 din 03.09.2020, nr. 4167 din 03.09.2020 prin care a admis cererile de înregistrare a grupelor de inițiativă pentru susținerea acestor șapte candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova”, se mai arată în contestația respectivă.  

Astfel, potrivit lui Kalinin, prevederile legale trebuie aplicate în egală măsură în cazul tuturor și în aceste condiții, înregistrarea acelor grupuri de inițiativă trebuie anulată, iar solicitanții ar trebui să parcurgă din nou procedura.

Precizăm că joi, 3 septembrie 2020, CEC a respins cererile de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Kalinin și Ion Costaș.

Totodată, în ședința de joi, autoritatea electorală a înregistrat șapte grupuri de inițiativă pentru susținerea următorilor candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova:

  • Tudor Deliu, candidat desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova;
  • Renato Usatîi, candidat desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”;
  • Andrei Năstase, candidat desemnat de Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
  • Maia Sandu, candidat desemnat de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
  • Andrian Candu, candidat desemnat de Partidul Politic „PRO MOLDOVA”;
  • Octavian Țîcu, candidat desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
  • Dorin Chirtoacă, candidat desemnat de Blocul electoral UNIREA.

Vineri, 4 septembrie, candidatul independent Alexandr Kalinin a depus repetat la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea grupului de inițiativă în vederea susținerii acestuia la funcția de președinte al Republicii Moldova.