proteste bulgaria, boiko borisov
50 de zile de proteste împotriva lui Bokyo Borisov, premierul Bulgariei (sursă foto: Flickr)

Joi, în cea de-a 50-a zi de proteste antiguvernamentale, trei intersecţii importante din centrul Sofiei rămân blocate de manifestanţi – în Piaţa Nezavisimost, Rectoratul Universităţii Kliment Ohridski, Podul Vulturilor (Orlov Most), potrivit Rador.

Asociaţia BOEŢ (Luptător, n.trad.) a anunţat desfăşurarea celei de-a cincea acţiuni de tipul „blocaj-surpriză” a unei instituţii de stat. Până în acest moment, manifestanţii au organizat astfel de „blocaje-surpriză” la Ministerul Justiţiei, Comisia Electorală Centrală, Comisia anticorupţie şi pentru confiscarea bunurilor dobândite ilegal şi Televiziunea Naţională Bulgară.

Solicitările protestatarilor sunt aceleaşi: demisia guvernului condus de premierul Boiko Borisov, demisia procurorului general Ivan Gheşev, alegeri anticipate, maşini de vot şi modificarea Constituţiei Bulgariei. Proteste antiguvernamentale sunt programate şi în oraşele Plovdiv şi Stara Zagora.