Interior biserica catolica (foto pxHere.com)

Cel puţin 3.000 de victime şi 1.500 de agresori: o primă evaluare a gradului de pedocriminalitate în Biserica din Franţa din 1950 încoace a fost dezvăluită miercuri de o comisie independentă, care urmează să îşi continue activitatea până în toamna anului 2021, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Este pentru prima dată” când o astfel de estimare se face în Franţa, a declarat pentru AFP Jean-Marc Sauvé, preşedintele acestei comisii, după ce a comunicat aceste estimări în timpul unei videoconferinţe.

La unison cu asociaţiile, el a spus că este „profund convins că există multe alte victime”, referindu-se la „câteva mii”.

Potrivit acestuia, numărul autorilor unor agresiuni sexuale în cadrul Bisericii nu poate fi „mai mic de 1.500”. El a precizat că două treimi dintre agresiunile sexuale au avut loc în anii ’50, ’60 şi ’70.

Aceste cifre provizorii provin dintr-o primă evaluare a investigaţiilor efectuate în arhivele diocezelor şi congregaţiilor religioase de către Comisia independentă privind abuzurile sexuale în Biserică (Ciase), înfiinţată în 2018 de episcopat.