elveția
Elveția (sursa: flickr)

Alegătorii elvețieni vor decide duminică, în cadrul unui referendum, dacă vor renunța la acordul lor de liberă circulație a persoanelor cu Uniunea Europeană. Elveția a decis de mult că nu va intra în Uniunea Europeană, dar a semnat acordul de liberă circulație pentru a facilita transportul, cercetarea, educația sau mediul, scrie BBC

Susținătorii spun că această mișcare va permite Elveției să își controleze frontierele și să selecteze „doar imigranții pe care îi dorește”.

Oponenții susțin că economia se va cufunda în recesiune și va priva sute de mii de cetățeni elvețieni de libertatea lor de a trăi și de a munci în toată Europa.

Ministrul justiției spune că asta ar crea o situație „mai rea decât Brexit”.

Elveția a decis cu mult timp în urmă să nu adere la UE, dar vrea să aibă acces la zona de liber schimb a Europei și vrea să coopereze cu Bruxelles în domenii precum transportul, mediul, cercetarea și educația.

UE le-a spus în mod constant elvețienilor că nu va exista posibilitatea ca aceștia să aleagă doar ce le este pe plac: a ieși din acordul de liberă circulație ar însemna să părăsească și acele acorduri comerciale profitabile pentru ei.

Propunerea de referendum vine de la Partidul Popular Elvețian de dreapta (SVP) și este succesorul unui referendum organizat în 2014 (tot de la Partidul Popular) pentru introducerea cotelor pentru imigranții din UE.

Primul referendum trecut „la mustață” (50,33% au spus că da, 49,67% au spus că nu), obligând guvernul elvețian să găsească un acord pe care Bruxelles l-ar accepta. În cele din urmă a fost convenit un compromis: angajatorii elvețieni au trebuit să acorde prioritate lucrătorilor rezidenți permanent în Elveția, în sectoare de locuri de muncă în care șomajul este deja ridicat.

SvP a respins acordul și s-au întors cu o a doua cerere de a ieși cu totul din libera circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău