Sursă foto: NBC News

Un fost pușcaș marin american a fost condamnat în Rusia la 16 ani de închisoare pentru spionaj, transmite AFP. Cazul a tensionat legăturile diplomatice dintre Moscova și Washington, dând naștere unor speculații legate de un eventual schimb de prizonieri.

Curtea de Apel din Moscova l-a condamnat luni pe Paul Whelan la 16 ani de închisoare, declarându-l vinovat pentru obținerea unor informații secrete, în timp ce acuzatul a asistat la proces ținând în mână un semn pe care scria „Proces Fals”.

Acuzatul a cerut președintelui Americii să intervină și a declarat că procesul nu este nimic mai mult sau mai puțin decât o operațiune politică a Rusiei.

Whelan a fost ținut prizonier în Moscova începând cu Decembrei 2018, sub acuzația de încercare de a obține secrete de stat. Procesul său s-a desfășurat în spatele ușilor închise.

De-a lungul procesului, Whelan și-a declarat inocența, comparând situația cu una din comediile cu Mr Bean: „Rusia a crezut că l-a prins pe James Bond într-o misiune de spionaj, însă în realitate l-a răpit pe Mr. Bean care se afla în vacanță.”

Whelan declară că a fost reținut în timpul unei vizite pe care o făcea la Moscova pentru a participa la o nuntă, când a primit un stick USB de la o cunoștință, pe care era convins că se află fotografii de vacanță.

Ambasadorul Statelor Unite la Moscova a criticat procesul, declarându-l nedrept și lipsit de transparență. Oficialul a declarat că este scandalizat de verdictul dat în lipsa dovezilor, dar nu este surprins, întrucât procesul luase această direcție încă de la început.

Whelan a fost demis fără onoruri din funcția de pușcaș marin al S.U.A, înainte de a lucra ca manager de securitate globală al unei companii de piese auto.

Familia sa și-a anunțat intenția de lupta pentru eliberarea prizonierului. Avocatul lui Whelan a declarat luni că serviciile de informații din Rusia iau în considerare posibilitatea unui schimb de prizonieri cu doi cetățeni ruși aflați în închisoare în Statele Unite, printre care și pilotul Konstantin Yaroshenko, închis pentru trafic de droguri.