sursa: wikipedia

Germania a acuzat joi autoritățile ruse că au dispus asasinarea unui georgian de origine cecenă în 2019 la Berlin și a amenințat Moscova cu noi sancțiuni în acest caz care inflamează relațiile bilaterale, potrivit AFP.

Rusia, prin vocea ambasadorului său în Germania, Sergei Netschajew, a respins aceste acuzații, pe care le consideră „fără temei” și „nejustificate”.

Potrivit justiției germane, un rus care a intrat în Germania sub o identitate falsă și arestat la scurt timp, l-a ucis pe un adverar al regimului de la Kremlin care luptase in Cecenia.

„La o dată necunoscută anterior datei de 18 iulie 2019, autoritățile guvernului central al Federației Ruse au dispus ca (suspectul) să-l lichideze pe cetățeanul georgian de origine cecenă”, acuză într-o declarație parchetul federal german, responsabil cu dosarele de spionaj.

Guvernul german a declarat în proces, prin vocea Angelei Merkel, că sunt „acuzații grave” și a amenințat Rusia cu noi sancțiuni.

Berlinul a expulzat deja doi diplomați ruși la sfârșitul lui 2019 pentru a protesta față de lipsa lor de cooperare în anchetă.

Ambasadorul rus în Germania a subliniat că, dacă Berlinul va pune noi măsuri în aplicare, acestea „nu vor rămâne fără răspuns”, considerând relația bilaterală ca fiind deja afectată.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, aflat într-o călătorie la Viena, a vorbit despre o chestiune „extraordinar de serioasă” și a anunțat că ambasadorul rus în Germania va fi din nou „invitat la o întâlnire” pentru a „prezenta o dată în plus poziția noastră față de partea rusă”.