biden
Joe Biden (sursă foto: Flickr)

Joe Biden, candidatul partidului Democrat la alegerile prezidențiale americane din această toamnă, promite că va anula decizia actualului președinte, Donald Trump, de a retrage SUA din Organizația Mondială a Sănătății, transmite Agerpres.

”Americanii sunt mai în siguranţă atunci când America se angajează să consolideze sănătatea globală. În prima zi a preşedinţiei mele, mă voi alătura OMS şi voi reafirma leadership-ul nostru mondial”, a declarat Joe Biden.

Retragerea SUA din OMS va intra în vigoare la 6 iulie 2021, la un an după hotărârea oficială, termen care îi permite lui Joe Biden să anuleze decizia în cazul în care va fi ales președinte.

Statele Unite au confirmat marți că au notificat oficial Organizația Națiunilor Unite despre retragerea americană de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acuzată de Washington că a întârziat să reacționeze la pandemia coronavirusului. Președintele Donald Trump a acuzat OMS că este subordonată Chinei şi că nu a fost suficient de fermă şi de transparentă în perioada pandemiei de Covid-19.

Statele Unite, membră fondatoare a OMS în 1948, trebuie să îndeplinească două condiții pentru a se retrage din organizație: să respecte un termen de un an și să fie la zi cu contribuțiile.