Alexandr Lukasenko
Alexandr Lukasenko / sursa: wikipedia

Parlamentul European (PE) a adoptat joi o rezoluţie prin care nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului, calificată de Minsk drept „agresivă”, „îndepărtată de realitate” şi „dezechilibrată”, anunță Digi24.

În rezoluţia votată cu 574 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 82 de abţineri, Parlamentul European a respins rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate în Belarus pe 9 august, câştigate de preşedintele Aleksandr Lukaşenko cu 80% din voturi.

Ministerul de Externe belarus a transmis printr-un comunicat că Parlamentul European, „care se descrie drept o structură serioasă, obiectivă şi democratică, nu a avut suficientă voinţă politică să privească dincolo de nasul său, să depăşească parţialitatea şi să nu devină ostatic al diverselor teme”.

PE consideră că alegerile au fost fraudate şi „au încălcat toate standardele internaţionale”, motiv pentru care eurodeputaţii solicită Uniunii Europene impunerea de sancţiuni şi subliniază că legislativul european nu-l va mai recunoaşte pe Lukaşenko drept preşedinte începând cu data de 5 noiembrie, când acestuia îi expiră actualul mandat.

Tot joi, Ministerul de Externe danez a anunţat că un grup de state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale la scrutinul prezidenţial din Belarus.

Această misiune, care va investiga numeroasele relatări privind încălcări ale drepturilor omului înaintea, în timpul şi după alegerile din 9 august, urmează să publice un raport într-un termen de şase săptămâni, potrivit MAE danez.

Membrii OSCE care au constituit această misiune sunt Danemarca, Belgia, Canada, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi SUA.