Parlamentul European

David Sassoli, președintele Parlamentului European, speră că europarlamentarii vor putea reveni începând cu luna septembrie la ședințele organizate în sediul instituției, la Strasbourg, transmite Agerpres.

Președintele a declarat că pentru europarlamentari, întoarcerea la Strasbourg ar echivala cu revenirea la o viață normală și finalizarea perioadei de urgență.

Pentru a concretiza aceste speranțe, David Sassoli a discutat cu autoritățile franceze, primarul Strasbourgului, cu prefectul regiunii și cu secretarul de stat Amélie de Montchalin.

În condiții normal, structura legislativă a Uniunii Europene se întrunește în fiecare lună în sediul său de la Strasbourg, însă în contextul pandemiei, mare parte din activitate a fost mutată la Bruxelles, iar sesiunile plenare se desfășoară online.

Între timp, sediul Parlamentului European a fost transformat într-un masiv centru de testare pentru coronavirus, cu o capacitate de a realiza 2.000 de teste zilnic.